Zi de bilant

Vine 31 decembrie. Zi de bilant. Daca nu ai ce face, cateva minute cazi pe ganduri. Te gandesti ce ai facut in cele 365 de zile care au trecut. Esti un om mai implinit? Mai sarac? Mai bun? Mai rau? Ai pierdut pe cineva? Ti-ai facut noi prieteni? Ti s-a nascut un copil? Iti doresti macar unul? Ai evoluat? Timpul a trecut pe langa tine? Ai trait ca un om sau ca o maimuta? Te-ai bucurat de soare atunci cand a stralucit sau ai invatat sa multumesti pentru stopii de ploaie care iti cad pe fata? Iubesti? Urasti? Inseamna ca traiesti. Te temi de boala? Inseamna ca esti bolnav. Nu te temi? Mai gandeste-te. Nu esti de fier. Duci grija zilei de maine? Nu? Mai bine. Poate maine mori. Poate la anul. Ce sa imi aduca 2016? Liniste. Putere sa stiu ce vreau. Putere sa aleg ce e mai bine pentru mine. Putere sa ma gandesc la cei dragi. Sa nu ii ranesc. Sa ii fac doar sa zambeasca. Sa fiu fericita. Sa fie fericiti. Sa fiti fericiti.

Nicicum

Clar nu sunt pregatita pentru sarbatorile astea. Nu, nici anul asta...
Craciunul trecut eram nicicum, insa cu un Craciun in urma eram praf, in pragul depresiei. Tocmai facusem accident, urma sa divortez, viata mea de pana atunci se ducea dracu' si eu, impreuna cu ea. Eram sigura ca nu voi mai simti sarbatorile asa cum le simt cei de langa mine si, din pacate, am avut dreptate pentru ca, nici acum nu pot intra in spiritul lor. Aproape ca ma intristeaza.
La ora asta trebuia sa am sarmalele pe foc, copilul topaind, fericit, pe langa brad si sotul trimis dupa morcovi pentru salata boeuf. In schimb, sunt, din nou...nicicum. Nu alerg dupa cadouri, nu ma agit ca am ramas fara cimbru pentru friptura, nu primesc colindatori sau vizite de la fini. Era obositor sa ai aceste apasari as a wife but, still... Mi-e dor.

Despre ce se intampla cu adevarat intr-o relatie.

Citesc articole siropoase, de-a dreptul gretoase si mai ales mincinoase despre relatii. Relatia inseamna munca si efort unanim si continuu. Nu floricele, nu inele, posetute, vacante pe yahturi, macarons, ifose si botic ca, deh... hai sa ne pisicim ca ne iubeste si mai mult iar eu arat atat de bine cand fac botiq si dau ochii peste cap, uuuh! Daca esti lenes, superficial si nepregatit, nu te bagi. E simplu.

Am sa mentionez cateva lucruri care sunt cat se poate de reale si de care ai sa te lovesti intr-o relatie. Asadar:

• Love means fear. Te va apuca spaima atunci cand ai sa realizezi ca iubesti cu adevarat. Cu cat iubirea este mai profunda, cu atat teama este mai mare. De multe ori aceasta teama iti poate induce stari confuze. Esti oarecum ambivalent, bipolar, irascibil, nebun.
• Intr-o relatie, vei avea momente in care vei simti ca nu-l placi atat de mult pe cat credeai. Atractia poate si ea sa dispara si sa apara cand si cand. Te va plictisi sau te va sufoca prezenta celui iubit. Il/o vei vrea in alta parte decat langa tine si nici nu-ti va lipsi, in acel moment. Parca azi il iubesti, maine nu il mai iubesti.
• Esti cand OFF cand ON. Nu vei avea in fiecare zi chef se sex... Stiu ca la inceput ai sa crezi ca nu te poti satura de sex dar, surpriza! De multe ori, chiar si viata sexuala iti va pune probleme. E si aici un challenge la care trebuie sa stiti sa faceti fata. Nu intru in detalii dar sunt chestii pe care el le face si tu nu esti ok cu ele sau, tu ai anumite preferinte cu care el nu se simte confortabil si viceversa. Just talk! Always!!
• Diferentele dintre voi sunt absolut colosale, de neimaginat si de neconceput. Senzatia ta este ca relatia este imposibila, ca nu veti putea ajunge niciunde. Bull shit! Munciti, vorbiti nonstop, faceti compromisuri.
• Vei avea ganduri dubioase. Si le vei avea atunci cand nu mai sunteti pe aceeasi lungime de unda. Te gandesti sa pleci, sa pui punct relatiei, sa crezi ca vrei pe altcineva ca e mai bun, mai frumos, mai blond, mai potent etc. Cand ajungi in acest punct, gandeste-te bine si fa un check la sentimente. Mai exista sau nu iubire? Daca iubesti in continuare dar esti confuz/a, inseamna ca simti teama ca nu o sa fie bine, ca nu esti suficient de puternic, ca nu mai ai variante. Ba ai... Always! Again, talk!
• Gelozia. Brrr... E urata dar este generata tot de voi. Cand increderea este distrusa, cu greu o poti recapata. Eu cred ca atunci cand nu exista gelozie, nu exista nici iubire adevarata. Iar daca ai fost gelos iar acum nu mai esti, poate e pentru ca nu iti mai pasa...
• Desi esti intr-o relatie te simti singur/a pentru ca prezenta perechii tale este minima si nu mai aveti activitati in comun. Si incepi sa-ti faci rau singur/a pentru ca vezi relatiile idilice alor celorlalti. O poza pe facebook cu Gigel si Vasilica pupandu-se intr-o gondola in Venetia, un mare buchet de flori primit de la iubit de colega nesuferita de la birou, inelul de logodna al surorii tale. Uh... Toti se iubesc si se apreciaza unul pe celalalt doar tu si cu al tau sunteti varza. Daca pentru tine micile surprize inseamna ca va reconectati sau macar iti dau sentimentul ca nu te-a uitat sub pres, spune-i (desi, ar fi trebuit sa stie lucrurile astea pana acum, nu?)
• Certurile in cuplu sunt cu flacari! Cu cat iubirea e mai puternica, cu atat si strigatele sunt mai high. Sunt inevitabile. Eh, in momentele de genul asta, trebuie sa fiti pregatiti pentru rautati spuse atat de o parte cat si de cealalta. Veti reusi sa scoateti pe gura cele mai nasoale lucruri, veti dori sa-l vedeti pe celalalt (poate chiar si) umilit, redus la tacere, spasit, ingenuncheat. Dupa ce furia trece, regretele sunt mai dureroase ca oricand. :(( E pacat!
• Nu veti fi siguri ca vreti sa va casatoriti desi relatia voastra e de cand lumea si pamantul si toata lumea se asteapta sa dati vestea cea mare. Insa, daca ea/el isi doreste casatoria dar tu nu, exista o problema, pe undeva, iar problema survine tot din pricina lipsei de comunicare dintre voi. Trebuia sa va fi comunicat din timp pozitia iar daca aceasta s-a schimbat peste noapte sau relativ recent, dupa 7 ani de relatie, fii sincer si spune-i, cu adevarat, despre ce este vorba.
• Daca sunteti deja casatoriti, veti avea multe momente de impas. Nu! Varianta cea mai la indemana nu este divortul, neaparat... Dar este natural ca aceste momente sa apara. Daca mai aveti si copii, trebuie sa intelegeti si sa acceptati ca acei copii va vor da peste cap rutina. Hey! Aveti rabdare si bucurati-va impreuna de perioada asta. Sunteti parinti iar cei mici vor avea nevoie de voi veseli nu acriti si irascibili. 
• Va exista o presiune pe tine, cap de familie, ce esti! Dragi barbati, purtatori de oua, nu mai comentati cand femeia va cere ajutorul in cresterea copiilor. Daca voi credeti ca, dupa o zi cu copilul, s-a plictisit de atata stat si e odihnita, ei bine, NU E! Scoate si tu copilul in parc o ora. Poate are si ea nevoie de o baie in spuma sau de o noua tunsoare!! Colaborati.
• In relatii stabile, puternice, cu tot ce trebuie, nu este loc de mandrie sau orgolii ori de lipsa respectului. Nu uita ca a-ti accepta greselile si a-ti cere scuze este necesar, chiar obligatoriu. Sa-i spui sau sa-i arati ca iubesti si esti dedicat relatiei e mare lucru. Totul sta in efortul pe care esti dispuns sa il depui.

In fine, sunt multe dar ma opresc, nu inainte de a-ti spune de ce ai mai vrea sa fi intr-o relatie daca acest lucru se dovedeste a fi atat de greu si necesita atat de multa munca? De ce sa nu alegi tu comoditatea unui statut de single? Iti spun eu de ce :))) Intr-o relatie sanatoasa incepi sa te descoperi si sa te definesti. Inveti o gramada de lucruri care te vor forma. Inveti ce este aceea toleranta, rabdare, incredere, compasiune, inveti despre iubire, pana la urma. Nu cred ca poti fi la fel de fericit fiind singur, luand masa singur, uitandu-te singur la un film sau cumparandu-ti doar tie prajitura cea mai dulce din magazin.

Este extrem de importanta abordarea pe care o avem vis-a-vis de relatii. Eu incep sa cred ca acestea sunt cu adevarat niste privilegii pe care nu si le permit toti fraierii. Da, fraierii, frustratii si oamenii nesiguri trebuie sa ramana singuri pentru ca, sa ai pe cineva alaturi la bine si la greu, in tristete si in fericire, sa va vegheati unul altuia traseul, sa simtiti mandria pentru realizarile partenerului si sa aveti increderea si sustinerea acestuia sunt lucruri care trebuiesc pretuite si nu luate ca atare.

Fricile mele

Mi-e frica de multe lucruri dar, sumarizat, cel mai tare imi este frica de viitor si de singuratate.

Inainte imi era teama sa nu supar pe nimeni, sa nu-mi dezamagesc parintii sau apropiatii.
Cred ca, momentan nu mi-e frica de moarte insa o constientizez si-mi dau seama cat suntem de fragili. In plus, moartea e o nasparlie... Vine atunci cand nu te astepti si niciodata atunci cand ti-o doresti. Dar, hai sa nu mai vorbesc despre moarte ca o sa credeti ca-s mult mai cazuta decat sunt de fapt.

Mi-e frica de gandaci, mi-e frica de metrou (ca sa fiu clara: mi-e tare frica sa nu fiu martora vreunui suicid si stau intotdeauna muuult in spatele liniei de siguranta, de teama sa nu ma impinga vreun labil psihic), mi-e putin frica de fulgere si de curentul electric. Mi-e frica de boli incurabile, de calamitati naturale - de inevitabil, in general.
Ca idee, in fiecare an am 2 cosmaruri care se repeta fara nici o exceptie:
1) valul ucigas, tzunami style (eu nu stiu sa inot si mi-e frica RAU de tot de apa)
2) ora de mate "treci la loc, 4!" (sunt praf la materiile care n-au nimic in comun cu latura mea umanista)
si, as mai mentiona un al treilea cosmar care nu se repeta an de an dar este prezent si greu de ignorat:
asadar,
3) insects crawling under my skin or gettin' into my ear!!! horror style (am vazut un film in care niste rame sinistre intrau pe sub pielea unei gagici si am crezut ca lesin, pe loc)

N-as vrea sa cred in ceea ce se spune, si anume ca, "De ceea ce ti-e frica, nu scapi!" altfel n-as fi in siguranta niciunde, nu?

Post fara nici un fel de edit (daca il recitesc, sunt sanse sa ma razgandesc si sa il sterg)

Acesta este un blog al furiei, m-am prins.
Aproape ca, doar la asta se rezuma, saracul...la nervi, frustrare si nemultumire. Nici urma a fetei vesele de acum cativa ani. Long story short: cand ceva incepe sa scartaie, nu mai incerca sa repari, sa ungi cu ulei, ca poate mai merge o vreme ci, mai bine arunca, da foc sau ingroapa - pe-asta o puteti lua chiar si la propriu, daca vreti.
Am spus de prea putine ori NU si de prea multe ori DA. Mi-am inghitit de prea multe ori cuvintele, punand de prea multe ori fericirea celorlalti inantea fericirii mele. Am renuntat la prea multe placeri ale mele pentru placerile altora. Credeam ca, a fi bun, docil si supus este menirea mea suprema. Mi-era teama ca daca incep sa spun nu, sa ma impotrivesc, sa-mi strig nemultumirile sau sa-i trag pe ceilalti de maneca atunci cand greseau fata de mine, voi ajunge sa-mi pierd prietenii sau sa nu mai plac nimanui. E gresit sa traiesti pentru altii si sa crezi ca le esti mult mai utila lor decat iti esti tie.
Azi spun nu poate prea des, ma cert cu oricine sare calul, nu mai accept cu aceeasi usurinta jumatati de masura si nici nu mai fac lucruri de fatada, doar din obligatie sau din vreo datorie inventata. Imi sunt datoare mie sa traiesc asa cum consider. Inca ma mai intreb daca tot ceea ce mi se intampla va duce la ceva bun, intr-un final. Eu va spun sincer ca sunt obosita... Insa, trebuie sa reunosc ca azi ma simt singura. Sper sa nu se supere nimeni pe mine pentru afirmatia asta dar o simt cu adevarat... Imi spunea cineva, chiar ieri, ca sunt nebunatica, plina de viata si ca oamenii nu se mai satura sa ma vada razand si povestind despre tampeniile mele. Atunci m-am intristat complet si am realizat ce fac, de fapt... Induc in eroare dand senzatia ca sunt ok, ca totul este in regula si ca am luat decizia de a ma pune pe mine pe primul plan. Lucrez la asta, ce-i drept dar tot ma simt abandonata si fara forta... E doar vina mea pentru ca nu-mi recunosc propriile esecuri si, fac asta doar din pricina ambitiei si a felului meu de a fi. Vreau sa fiu invingatoare, nu vreau sa pic de sus. Eu nu am voie sa am probleme, sa fiu trista sau posomorata... Cum as putea sa fac sa ascund tristetea? Logic: zambind. Stiti, poate ar fi bine sa nu mai ascund nimic. De ce sa ascund, pana la urma? Am dreptul la asta, nu? E vorba de felul in care simt totul. Eu sunt o ciudatenie a naturii umane... La mine totul este de 10 ori mai aprins, mai in forta, mai aprig si mai cu patos decat la oamenii obisnuiti. Nu stiu de ce. Dar nu este o fericire, va jur! Simt ca incerc sa indes un copac imens pe gaura cheii... Simt ca doar daca strabat orasul dintr-un colt in altul, pe jos, pot uita toate episoadele triste pe care le-am avut. Simt ca doar daca plang pana mi se umfla fata si ochii ma curat si doar daca mananc cate 4 Kinder, 3 Lion, 2 Bounty si 1 Twix, in fiecare zi, o sa fiu din nou fericita. Nu-i asa ca sunt o nebuna? Stiu...
Am tacut suficient. Am ascuns prea multe. Am suferit si m-am agitat prea mult si prea in zadar, pana la urma. Stiu ca doar eu ma pot scoate din cacat si-mi asum totul. Dar, daca ma apuc sa recladesc, asa cum am mai facut-o in trecut, si mi-o fur din nou? E trist sa stii ca iesi din viata celui iubit, ca i-ai servit lectii de viata pe tava - lectii care ii vor fi de folos, la un moment dat, sunt sigura, ca i-ai zambit si i te-ai daruit cu totul si din toata inima doar lui si numai lui, ca, acum, desi stii ca, cu totii avem de plecat, la un moment dat, pe un alt drum, drumul meu nu mai este comun cu al lui. Ma astept ca acest lucru sa fie unul bun si sa imi pot lua la revedere de la mine, cea de acum. Si, poate, la un moment dat, cineva bun ma va lua pe drumul lui, sa mergem impreuna oriunde ne vor duce picioarele :)
Inchei asa, cu fraza de mai sus pentru ca o gasesc maxim (pentru cat pot eu acum) de pozitiva si alta mai buna de atat nu o sa pot genera in acest moment.
Mi s-a promis ca o sa fie bine...
Astept.

Intalniri de vis

Daca iti doresti o relatie sanatoasa, normala cu tot ce trebuie, crede-ma, este timpul sa renunti la ideea ca Fat cel Frumos iti va pica din laptop, in poala. Adica, nu-i suficient sa-ti faci un profil online de vis (mincinos, de cele mai multe ori) si sa dai add sau accept unora care, din poze, ti se par destepti si sensibili. Iesi, dracu’ din casa, atinge, miroase, simte cacaturi. (nu o luati ad literam!) Nu? Ti-o fi frica de acele bad dates peste care o sa dai? Asta este, pana la Fat cel exagerat de Frumos vei mai saruta si broaste. Si mai lasa-te de texte precum “…ah, aia buni sunt deja luati” Ei, na!? Ale dracu’ nasoale, au luat toti barbatii de pe piata si am ramas io fara mascul, nu? Norocoasele naibii! Da, am gandit si eu asa. De ce sa mint? Dar care-i faza, de fapt? Iti spun eu: tu il astepti pe Minunat si doar pe Minunat si, intre timp te multumesti cu o cina gratis (ca doar nu-ti platesti singura iesirea, corect?), un film, un cocktail prin vreun loc mai dragut, poate si putin sex, doar putin, atat cat sa iti indeparteze panza de paianjen si liliecii de pe-acolo. Asa-i? Da-le, bai, o sansa si celorlalti! Daca nu e blond, inalt si parfumat nu e bun? Tu ai date-uri cu persoane nepotrivite si ii ignori pe ceilalti doar pentru ca nu-s genul tau? Pe bune?! Inseamna ca mai vrei o pisica (pe langa cele 3 pe care deja le ai). Ai sa ajungi sa accepti intalniri cu niste obositi, anosti si vei fi depasita de situatie. Sau esti d’aia care mai faci cate un compromis si accepti intr-un final o intalnire cu unu’ doar pentru ca Ala-la-care-visezi-noaptea-si-uzi-cearsaful ti-a dat drop in ultima secunda? Esti de kko, atunci. Dar macar iesi din casa… Ah, si...inca ceva: daca tu si Fat cel Frumos stati pe net si va tot dati mesaje, poze, cacaturi d'astea... o s-o sugi, la final. Esti doar de umplutura daca nu te si invita in oras. Des. Din ce in ce mai des.

Like / Not Like

Nu de putine ori mi se atrage atentia cum ca sunt interesata de probleme cu care nu am nici o tangenta si care nu ar trebui sa ma intereseze catusi de putin. Am stat putin pe ganduri la aceasta atentionare si m-am intrebat de ce fac asta? Ma consider o persoana toleranta. Pana la un anumit punct. Ca sa fie cat mai limpede, urasc femeile usoare, in general, alea foarte proaste dar mandre, in acelasi timp, infatuatele, alea care citesc cate un articol despre cum femeile destepte/puternice si independente nu sunt intr-o relatie si au senzatia ca articolul este scris fix pentru ele (toate uratele se cred zeite si se regasesc in astfel de scrieri cretine) si mai urasc oamenii care inseala, mint, te prostesc in fata. De asemenea, nu as vrea sa am un iubit care se penseaza excesiv, se epileaza pe tot corpul si crede ca starneste orice femeie prin look-ul acesta dubios.

Ok si, cum ar trebui sa fie, dupa parerea mea, o persoana pe care sa o plac? Ca idee, nu plac pe nimeni de la prima vedere si-s foarte atenta atunci cand cineva nou imi este prezentat. Despre femei, daca esti genul ala care crede ca daca se imbraca provocator ceilalti o vor lua in serios, imi pare rau pentru tine… as prefera sa nu te vad mai aproape de 75m. Daca nu esti capabila sa transmiti si altceva decat faptul ca esti libertina, nici nu vreau sa stau prin preajma ta, sincera sa fiu. Si ma enerveaza aia care balesc pe langa fetele astea. Dar, de obicei, aia care fac asta, sunt de aceeasi teapa, normal.

Da, imi plac femeile care se impun, care atrag si fara sa aiba o fusta scurta si o pereche de sani imensi, stransi intr-un sutien chinuit, acelea care sunt capabile sa vorbeasca vorbe si nu sa mormaie nimicuri ce nu intereseaza, oricum, pe nimeni. Apoi, imi mai plac barbatii demni, increzatori dar nu intruzivi, aceia care aleg sa mearga pe mana sinceritatii pentru ca se cunosc suficient de bine si stiu care le sunt limitele. Langa astfel de oameni ma simt bine.

Inca nu stiu de ce ma afecteaza actiunile oamenilor astora mici si neimportanti. Ma enervez aiurea desi stiu ca nu pot sa schimb lucrurile sau oamenii.

Da, trebuie sa existe si femeile libertine pentru barbatii limitati pe care cele care au stima de sine ii refuza constant, corect?
Corect!

Fericirea = ?

Da, vreau sa fiu fericita. Cine n-ar vrea, la urma urmei? Eu m-am tot gandit de ce nu sunt happy? Ce-mi lipseste? Cum faceam de eram fericita, inainte? Apoi m-am gandit: bai, dar, cand cacat ai fost tu ultima oara fericita?! Jur ca nu pot sa-mi dau un raspuns.
Ok, deci, sunt suficient de pozitiva (in general) am o voiosie iesita din comun, aproape iti pare ca sunt suspecta de ADHD, rad mai mult decat oricine, oricand, aproape... Mai am si o urma de incredere, deci, ce-mi lipseste ca sa fiu fericita?
In copilarie eram fericita? Da, eram. Singura mea problema era ca venea ora mesei si nu suportam mancarea... Si mai aveam problema cu scoala. Nu mi-a placut pana la facultate, daca va vine sa credeti :)) Si chiar nu spun asta de dragul naratiunii. Deci, ce faceam atunci si nu mai fac acum? O fi vorba de griji, de problemele aferente maturitatii, de responsabilitati? Dar fericirea, ce este, ea, pana la urma? Dupa toate intrebarile astea, am tras o concluzie: eu cred ca fericirea este posibila doar in lipsa fricii. Fericirea nu iti este data nici de catre cineva, nici nu este generata de bunuri materiale si nici de statut. Poti fi ok si singur. Nu neaparat si fericit, insa, daca nu dai voie fricii sa se instaleze, ai toate sansele sa cunosti partea asta a starii de bine, a multumirii de sine. Acolo vreau si eu sa ajung. Ti-e frica sa-ti asumi riscuri? Vei ramane pe loc, poate sarac, poate trist, depinde cum te gaseste in acel moment, frica. E corect ce spun? Ti-e frica sa nu-ti pierzi casa, masina, nevasta, copilul... Esti apasat de toate fricile astea si evident ca nu poti sa te mai bucuri nici macar de lucrurile marunte, banale... Oribil, nu? :(

In fine, nu stiu ce-am vrut cu postul asta :)

Fufele vor atentie, femeile vor respect

Asa am auzit eu, la un moment dat.
Tu nu ai cum sa crezi in treaba asta pentru ca tu ai ales s-o arzi dubios, prin cluburi, permanent cu o tigareta intre degete, 'necandu-te in shot-uri. Intr-o ora esti blana, esti cazuta prin wc, ametita pulbere dar te lauzi ca te doresc barbatii, ca esti cautata. Daaa, iti place clubareala si-ti plac agatamintele astea de nu mai poti! Da', chiar nu vrei si tu mai mult decat atentia de moment a barbatilor? Vorbesc de acea atentie care se datoreaza unui interes specific, de durata scurta, adica fix pana te baga-n acelasi wc cat sa ti-o traga? Ai avut multi, esti mandra de tine dar pentru a-i si pastra iti trebuie mai mult decat un decolteu bine pus in evidenta, si-o rochitica mulata pe bucutele nerusinate plus o tigareta intre degete si shot-ul de rigoare. Te pacalesti singura daca crezi ca un barbat adevarat si-ar dori mai mult decat sex de la una care pute nonstop a tutun si alcool. Dar tu, probabil ca, nici nu ai o problema cu asta... Pana cand, insa? Te-ai intrebat vreodata cati dintre barbatii astia isi doresc sa iti atinga si sufletul nu doar corpul? Cati dintre acestia te saruta pe frunte si-ti soptesc un buna dimineata cu zambetul pe buze? Cati vor sa ramana cu tine pentru ca esti sexy in tricoul pe care ti l-au imprumutat c-o seara in urma? Ai sa-ti dai seama ca iti vei dori un barbat cu un viitor frumos insa un barbat adevarat isi va dori un viitor alaturi de o femeie cu un trecut frumos.

O zi normala, ca oricare alta...

Ma intreb in ce moment mi-am pierdut eu stima de sine, atat de puternica, alta data?
Parca m-am trezit intr-o dimineata si cum am "facut ochi" m-am uitat in jur si m-am intrebat: Ce pula mea caut eu aici? Si cine e diavolul asta de langa mine? Ei bine, diavolul ala imi va umple, pentru o vreme, blogul de cacaturi, scalpul de matreata, pielea de bube si sufletul de rani.

Asadar, m-am trezit si nu ma simteam nicicum. Nu simteam dorinta, nici apropiere si nici chef de harjoneala sau de prosteala de-aia de vedem in filmele romantice. Simteam nepasare si indiferenta atat de puternica incat n-am mai reusit, asa cum reuseam altadata,  sa inchid ochii pentru 5 secunde ca, atunci cand i-as fi redeschis, totul sa fie ideal sau macar cum trebuia sa fie intr-o relatie, relativ noua. Vorbim de un an si jumatate chinuit si extrem de obositor sufleteste. Senzatia a fost ca locul meu nu este acolo. Nu aveam nici un rost. De data asta, n-am mai putut ramane. Urma sa ma murdaresc si eu nu suport murdaria.

Te-as mai fi strans in brate o singura data, atat de tare si atat de sugestiv incat toate simtamintele pe care le-ai generat sa le simti la randul tau, inzecit. Sa simti tradarea, delasarea, dezinteresul, minciuna, neimplicarea si durerea starnite in mine. Si apoi sa plec vindecata, lasandu-ti tie toate mizeriile cu care m-ai incarcat, constient.

Cum spuneam, furia este buna dar nu o mai vreau.
Probabil ca trebuia sa platesc niste polite mai vechi, cine stie?!

...e o zi normala ca oricare alta, insa.

Concluzie

Zilele astea am "scris" la postari mentale de m-am saturat. Am scris despre cata furie am in mine, cata nemultumire si cata disperare s-au adunat in ultima perioada. Mi-am pus un milion de intrebari pe minut, am dormit foarte putin si n-am ajuns decat la o singura concluzie. Sunt prea misto si nu e vina mea ca nu pot sa fiu o usuratica, o proasta, o tacuta si o blazata. E vina ta ca esti las, nu te porti decent si esti cel mai fals om pe care il cunosc. E vina ta ca ai prea multe "boli" pe care nimeni nu ti le va putea trata si nu esti capabil sa ai sentimente curate, sa oferi sau sa il percepi corect pe cel de langa tine. Esti lipsit de incredere, de moralitate si n-ai coloana vertebrala. Principiile tale sunt sub cele ale unui adolescent disperat, plin de cosuri. Ai reusit sa scoti din sarite o persoana rabdatoare si impacata cu sine, o persoana pe care ai tavalit-o prin mizerie si nu i-ai facut nici un bine. Ai sleit-o de puteri si ai trimis-o in cele mai intunecate colturi ale mintii si ale simtirii. Ai ingenunchiat-o si te-ai pisat, regal, cu bolta, pe principiile ei, pe dorintele ei, pe bunatatea pe care ti-a aratat-o, nefacand nimic altceva decat sa-i arati cat de oportunist, de fricos si de instabil esti. I-ai facut cunostinta cu deznadejdea, nebunia si durerea. Esti un monstru care va continua in acelasi stil, indiferent de orice si oricine. Poate nu-ti place ce citesti dar sunt sigura ca esti de acord cu mine. Eu te-am vazut iar in sinea ta, stii ca esti mult mai rau decat atat. In plus, nu stii nimic despre respect. Nu te respecti nici macar pe tine...
Pe mine m-ai facut sa ma indoiesc de ceea ce sunt. Mi-am pus intrebari despre rolul pe care l-ai avut in viata mea. De ce a trebuit sa te cunosc si de ce sa am parte de atat de multa indaratnicire cand eu am fost deschisa si increzatoare. Aveam forta si pofta de viata desi eram cazuta si aveam nevoie de oameni calzi, blanzi si buni de la care sa fur energie si frumusete.
M-ai pacalit crunt...
M-am lasat pacalita.
Am vrut sa fiu pacalita, poate...
Da, poate ca si eu am o parere prea buna despre mine si poate ca m-am mintit singura crezand ca o sa ma trezesc si o sa realizez ca tot ceea ce am trait cu tine au fost trairile altcuiva, trairi din care eu trebuia sa invat. Mi-am furat-o, ce sa zic?!
Nu pot sa fiu altfel decat sunt si nici tu nu poti sa te speli de pacate.
N-am vrut sa imi fie rusine cu mine dar acum, chiar imi este.
Si mi-e ciuda...

Da, am draci! Am atat de multi draci incat pot umple un iad cu ei!!

Offf!

Pentru ca pot.

Acum cateva saptamani am postat pe facebook cum ca, dupa atatea "dureri de cap", trebuie sa mi se intample si ceva bun. Ei bine azi, da, finally, mi s-a intamplat. Mi s-a intamplat sa imi vina pofta de a-mi recapata demnitatea. Astfel am decis ca este timpul sa am o pula imaginara pe care sa o bat de cine vreau io. Prin urmare mi-am luat in serios statutul de single, statut pe care il tot aveam de mai bine de un an dar pe care il tot ignoram, fiind intr-o stare de denial total. De acum chiar ca o sa mi se intample lucruri de toata frumusetea.

Ah, si, voiam sa ii urez unuia (se stie el)  un "La Multi Ani!" asa cum se cuvine ca, tot urmeaza sa devina barbat, macar dpdv al varstei - 30 chiar inseamna ca este timpul sa trezesti barbatul din tine desi, la tine e foarte, FOARTE greu spre IMPOSIBIL...
Asadar: iti doresc ca, pe langa tot ceea ce ti-am tot dorit si pana acum, iti mai doresc sa ai parte de toate gainile alea de femei pe care le gasesti atat de atractive si, aici ma refer la minunile alea de colege ale tale pe care le visezi femei fantastice. Sa ai parte de ele atat de des incat sa-ti infloreasca. Pur si simplu. Precum infloreste conopida. Manunchiuri, manunchiuri. Sa cunosti toate fetele alea de cea mai buna calitate, alea de stiu cum sa scoata tot ceea ce ai tu mai bun in tine si care sa iti poata oferi placeri pe care doar ele ti le pot oferi, la pachet cu conopida, desigur. Dar cel mai mult si cel mai mult, iti doresc sa iti depasesti idolul. Asta o sa insemne foarte mult pentru noi toti, crede-ma! In plus, chiar cred ca este absolut necesar sa ajungi la nivelul asta pentru ca, cel mai probabil iti vei da seama ca nu e multumitor sa preluati unul de la celalalt. Nu e tocmai demn sa te multumesti cu mizerii d'astea. Stiu ca ai inteles ce zic.

Cu mare drag!

Rabdarea

...mda.
Ma gandeam la mine si la cum ma simt dupa un esec personal (da, divortul este un esec, din punctul meu de vedere), la schimbarile din viata mea si, in special, la cum sunt acum vs cea de acum un an jumate. Sunt ca pula, vreau sa va spun. :)) Si, cine citeste balariile mele, poate ma considera o frustrata nenorocita care nu reuseste sa-si mai puna ordine in viata nici dupa atata timp insa, va rog sa ma credeti (aici ma adresez celor care nu ma cunosc personal si se bazeaza doar pe presupuneri) sunt mai rabdatoare ca oricand dar, in acelasi timp, mai nemiloasa si mai vocala decat am fost eu vreodata. Da, pentru ca omul care inghite continuu rahat (si nu ma refer la faimosul turkish delight), ajunge sa se sature sau sa se simta full si atunci vomita. Acelasi rahat pe care l-a inghitit, mai devreme. Si, daca tot am spus ceva despre rabdare, haideti sa va spun ce inteleg eu prin asta.
Din punctul meu de vedere, rabdarea o ai daca ai un scop final (de genul unei recompense) sau esti nevoit sa rabzi, pur si simplu, pentru ca nu ai de ales (daca rabufnesti, naruiesti tot ce-ai cladit pana in acel moment si-atunci, rabzi). Exista oameni colerici, oameni care iau foc si nu se pot abtine sa nu aiba reactii instant (astia sunt oameni cu combustie spontana, cum ii numesc eu) si oameni calmi sau foarte calmi (ori plante decorative fara urma de viata reala in acestia, cum, tot eu, indraznesc sa-i cataloghez). Nu stiu cum e mai bine, din ce categorie e mai in regula sa faci parte, sincera sa fiu... Stiu ca eu ma umplu de bube daca nu vorbesc, nu cer socoteala, nu cer explicatii. Dupa ce le primesc, ma calmez si, poate si uit dar, in nici un caz nu iert. Faza cu minciuna ma exaspereaza cel mai tare. Ca atunci cand ma minti ca pe prosti desi, chiar nu-s tocmai cea mai proasta. Ma intreb, totusi, care este limita rabdarii, in cazul meu sau al oamenilor ca mine? Care mai pot fi reactiile atunci cand limita aceasta este atinsa? Da, poti arunca cu obiecte, poti sa lovesti, poti sa ai reactii impulsive sau sa spui lucruri urate, sa injuri sau sa-ti bagi pula...habar n-am. Nu, nu ii bag in aceasta poveste pe aia care scot pistolul si-i fut un glonte-ntre ochii partenerului :)) Eu incerc sa ma analizez pe mine, oarecum. (stiu, ar fi mai simplu sa merg la un psiholog haha!)
Clar am si eu o limita si nu inteleg de ce am atat de multa rabdare, acum?! O fi de nevoie? Recompensa nu astept, ce-i drept. Nu sunt happy, nu sunt nici macar multumita, cer socoteala, fac galagie, cer explicatii, sunt mintita, nu sunt apreciata, plang de frustrare, ma lovesc de un zid, azi sunt cazuta-maine nu mai sunt cazuta si tot asa... s-apoi, cel mai grav e ca, in sinea mea, stiu ca nu o sa fie niciodata mai bine si, cu toate astea, tot mai am rabdare?! si, cam, cata, ma-ntreb si io?!
Dragostea ia multe forme. Ca pantofii noi care, in timp, capata forma piciorului celui care ii incalta pentru prima si, poate, pentru ultima oara. Eu iubesc cu putere, lupt pentru a-l pastra langa mine dar, in viata asta, am si renuntat poate prea repede ...na, de la caz la caz. Speranta ca o sa fie mai bine te ambitioneaza sa lupti dar, atunci cand realizezi ca lupti doar tu, mai bine lasa-l sa se duca. Cu toata tristetea ce va sa vie (cum spun ăi batrani de pe la mine de pe la tara - adica, d-aci, din Colentina)  si cu toata durerea pe care o cunosti, lasa-l... Rabdarea chiar are o limita. Daca n-a inteles ca limita ta a fost cu mult depasita, du-te mai repede... Poate omu' are treaba si tu stai agatata de el ca d'un cactus. El te-nteapa, tu, nimic! Poate ca rabdarea ta e canalizata incorect catre cine nu o merita, te-ai gandit? Ia incearca sa te detasezi putin, inarmeaza-te cu rabdare si vezi ce-o sa iasa pentru ca, orice e mai bine decat sa te simti ignorata, neapreciata si nici macar iubita, nu? Ia lasa-l pe altul sa te aprecieze asa cum boul tau de-acasa nu stie s-o faca! Asteptarea asta, in zadar, a unei schimbari in bine a relatiei nu duce niciunde, dupa parerea mea. Duce, insa, la dezamagiri crunte si la deznadejde totala. Cam cate sanse crezi ca mai poti acorda ca, tot vorbeam de limita rabdarii?! Inca mai caut sa-mi dau un raspuns la aceasta intrebare care a devenit putin retorica.

Eu zic doar atat: fereste-te de furia omului rabdator! Asadar, da-mi Doamne rabdare ca daca-mi dai furie, fac dezastru! :)))))
Am zis! :))

Poke back!

Se spune despre mine ca sunt un om care aduce bucurie in viata acelor oameni cu care rezonez. Stiu vreo doi, insa, pe care i-am bucurat prea putin sau nu suficient. In fine, nu cat mi-ar fi placut mie. Sunt oameni care nu au daruit dar au primit prea mult. Au venit unul dupa altul si m-au secat.

Dar acum iti scriu tie. Citeste atent si, te rog, nu ma lasa sa ma pierd... Da-mi voie sa-ti arat ceea ce sunt si invata-ma, din nou, cum trebuie sa fie. Arata-mi directia si am sa stiu ce trebuie sa fac. Ma auzi? Nu-mi da bucatele... Eu vreau totul pentru ca stiu sa dau la randul meu...

Vreau sa ma aprinzi si sa ma lasi sa luminez. Lasa-ma sa fiu egoista, la inceput. Poate o sa iti par diabolica pentru ca am sa iau tot ce ai tu mai bun si-am sa-ti gasesc frumuseti pe care nu stiai ca le ai in tine. Pe toate le vreau pentru mine. Si am sa-ti demonstrez ca le merit. Merit sa ma protejezi, sa ma sprijini si sa ma iubesti. Te voi pretui, la randul meu.

Si-acum, sa o dam in d'alea directe, cum imi place mie...

Vorbeste-mi, bai! Te multumesti dandu-mi like-uri sau comment-uri? Ce pula mea e ala poke?!?! De ce exista asa ceva?! Chiar iti place moaca mea si vrei sa ma cunosti? Esti norocosul purtator de boase... Arata-le! Asuma-ti, insa, ca voi fi selectiva :)))

AM ZIS!