Da, vreau sa fiu fericita. Cine n-ar vrea, la urma urmei? Eu m-am tot gandit de ce nu sunt happy? Ce-mi lipseste? Cum faceam de eram fericita, inainte? Apoi m-am gandit: bai, dar, cand cacat ai fost tu ultima oara fericita?! Jur ca nu pot sa-mi dau un raspuns.
Ok, deci, sunt suficient de pozitiva (in general) am o voiosie iesita din comun, aproape iti pare ca sunt suspecta de ADHD, rad mai mult decat oricine, oricand, aproape... Mai am si o urma de incredere, deci, ce-mi lipseste ca sa fiu fericita?
In copilarie eram fericita? Da, eram. Singura mea problema era ca venea ora mesei si nu suportam mancarea... Si mai aveam problema cu scoala. Nu mi-a placut pana la facultate, daca va vine sa credeti :)) Si chiar nu spun asta de dragul naratiunii. Deci, ce faceam atunci si nu mai fac acum? O fi vorba de griji, de problemele aferente maturitatii, de responsabilitati? Dar fericirea, ce este, ea, pana la urma? Dupa toate intrebarile astea, am tras o concluzie: eu cred ca fericirea este posibila doar in lipsa fricii. Fericirea nu iti este data nici de catre cineva, nici nu este generata de bunuri materiale si nici de statut. Poti fi ok si singur. Nu neaparat si fericit, insa, daca nu dai voie fricii sa se instaleze, ai toate sansele sa cunosti partea asta a starii de bine, a multumirii de sine. Acolo vreau si eu sa ajung. Ti-e frica sa-ti asumi riscuri? Vei ramane pe loc, poate sarac, poate trist, depinde cum te gaseste in acel moment, frica. E corect ce spun? Ti-e frica sa nu-ti pierzi casa, masina, nevasta, copilul... Esti apasat de toate fricile astea si evident ca nu poti sa te mai bucuri nici macar de lucrurile marunte, banale... Oribil, nu? :(
In fine, nu stiu ce-am vrut cu postul asta :)
Ok, deci, sunt suficient de pozitiva (in general) am o voiosie iesita din comun, aproape iti pare ca sunt suspecta de ADHD, rad mai mult decat oricine, oricand, aproape... Mai am si o urma de incredere, deci, ce-mi lipseste ca sa fiu fericita?
In copilarie eram fericita? Da, eram. Singura mea problema era ca venea ora mesei si nu suportam mancarea... Si mai aveam problema cu scoala. Nu mi-a placut pana la facultate, daca va vine sa credeti :)) Si chiar nu spun asta de dragul naratiunii. Deci, ce faceam atunci si nu mai fac acum? O fi vorba de griji, de problemele aferente maturitatii, de responsabilitati? Dar fericirea, ce este, ea, pana la urma? Dupa toate intrebarile astea, am tras o concluzie: eu cred ca fericirea este posibila doar in lipsa fricii. Fericirea nu iti este data nici de catre cineva, nici nu este generata de bunuri materiale si nici de statut. Poti fi ok si singur. Nu neaparat si fericit, insa, daca nu dai voie fricii sa se instaleze, ai toate sansele sa cunosti partea asta a starii de bine, a multumirii de sine. Acolo vreau si eu sa ajung. Ti-e frica sa-ti asumi riscuri? Vei ramane pe loc, poate sarac, poate trist, depinde cum te gaseste in acel moment, frica. E corect ce spun? Ti-e frica sa nu-ti pierzi casa, masina, nevasta, copilul... Esti apasat de toate fricile astea si evident ca nu poti sa te mai bucuri nici macar de lucrurile marunte, banale... Oribil, nu? :(
In fine, nu stiu ce-am vrut cu postul asta :)
2 comentarii:
Esti in deriva. Frazele au o logica aproape perfecta, insa nu le vad legate cauzal.
Totusi, sub cuvinte astea aruncate, dincolo de frazele inexacte una cu cealalta, sunt convins ca poate sta toata fericirea din lume :)
Si eu cred asta. Imi pare rau ca faptul ca sunt tulbure este atat de evident. Nici eu nu sunt cea mai subtila, ce-i drept :)
Multumesc pentru feedback si pentru incredere, de ce nu :)
Trimiteți un comentariu