...mda.
Ma gandeam la mine si la cum ma simt dupa un esec personal (da, divortul este un esec, din punctul meu de vedere), la schimbarile din viata mea si, in special, la cum sunt acum vs cea de acum un an jumate. Sunt ca pula, vreau sa va spun. :)) Si, cine citeste balariile mele, poate ma considera o frustrata nenorocita care nu reuseste sa-si mai puna ordine in viata nici dupa atata timp insa, va rog sa ma credeti (aici ma adresez celor care nu ma cunosc personal si se bazeaza doar pe presupuneri) sunt mai rabdatoare ca oricand dar, in acelasi timp, mai nemiloasa si mai vocala decat am fost eu vreodata. Da, pentru ca omul care inghite continuu rahat (si nu ma refer la faimosul turkish delight), ajunge sa se sature sau sa se simta full si atunci vomita. Acelasi rahat pe care l-a inghitit, mai devreme. Si, daca tot am spus ceva despre rabdare, haideti sa va spun ce inteleg eu prin asta.
Din punctul meu de vedere, rabdarea o ai daca ai un scop final (de genul unei recompense) sau esti nevoit sa rabzi, pur si simplu, pentru ca nu ai de ales (daca rabufnesti, naruiesti tot ce-ai cladit pana in acel moment si-atunci, rabzi). Exista oameni colerici, oameni care iau foc si nu se pot abtine sa nu aiba reactii instant (astia sunt oameni cu combustie spontana, cum ii numesc eu) si oameni calmi sau foarte calmi (ori plante decorative fara urma de viata reala in acestia, cum, tot eu, indraznesc sa-i cataloghez). Nu stiu cum e mai bine, din ce categorie e mai in regula sa faci parte, sincera sa fiu... Stiu ca eu ma umplu de bube daca nu vorbesc, nu cer socoteala, nu cer explicatii. Dupa ce le primesc, ma calmez si, poate si uit dar, in nici un caz nu iert. Faza cu minciuna ma exaspereaza cel mai tare. Ca atunci cand ma minti ca pe prosti desi, chiar nu-s tocmai cea mai proasta. Ma intreb, totusi, care este limita rabdarii, in cazul meu sau al oamenilor ca mine? Care mai pot fi reactiile atunci cand limita aceasta este atinsa? Da, poti arunca cu obiecte, poti sa lovesti, poti sa ai reactii impulsive sau sa spui lucruri urate, sa injuri sau sa-ti bagi pula...habar n-am. Nu, nu ii bag in aceasta poveste pe aia care scot pistolul si-i fut un glonte-ntre ochii partenerului :)) Eu incerc sa ma analizez pe mine, oarecum. (stiu, ar fi mai simplu sa merg la un psiholog haha!)
Clar am si eu o limita si nu inteleg de ce am atat de multa rabdare, acum?! O fi de nevoie? Recompensa nu astept, ce-i drept. Nu sunt happy, nu sunt nici macar multumita, cer socoteala, fac galagie, cer explicatii, sunt mintita, nu sunt apreciata, plang de frustrare, ma lovesc de un zid, azi sunt cazuta-maine nu mai sunt cazuta si tot asa... s-apoi, cel mai grav e ca, in sinea mea, stiu ca nu o sa fie niciodata mai bine si, cu toate astea, tot mai am rabdare?! si, cam, cata, ma-ntreb si io?!
Dragostea ia multe forme. Ca pantofii noi care, in timp, capata forma piciorului celui care ii incalta pentru prima si, poate, pentru ultima oara. Eu iubesc cu putere, lupt pentru a-l pastra langa mine dar, in viata asta, am si renuntat poate prea repede ...na, de la caz la caz. Speranta ca o sa fie mai bine te ambitioneaza sa lupti dar, atunci cand realizezi ca lupti doar tu, mai bine lasa-l sa se duca. Cu toata tristetea ce va sa vie (cum spun ăi batrani de pe la mine de pe la tara - adica, d-aci, din Colentina) si cu toata durerea pe care o cunosti, lasa-l... Rabdarea chiar are o limita. Daca n-a inteles ca limita ta a fost cu mult depasita, du-te mai repede... Poate omu' are treaba si tu stai agatata de el ca d'un cactus. El te-nteapa, tu, nimic! Poate ca rabdarea ta e canalizata incorect catre cine nu o merita, te-ai gandit? Ia incearca sa te detasezi putin, inarmeaza-te cu rabdare si vezi ce-o sa iasa pentru ca, orice e mai bine decat sa te simti ignorata, neapreciata si nici macar iubita, nu? Ia lasa-l pe altul sa te aprecieze asa cum boul tau de-acasa nu stie s-o faca! Asteptarea asta, in zadar, a unei schimbari in bine a relatiei nu duce niciunde, dupa parerea mea. Duce, insa, la dezamagiri crunte si la deznadejde totala. Cam cate sanse crezi ca mai poti acorda ca, tot vorbeam de limita rabdarii?! Inca mai caut sa-mi dau un raspuns la aceasta intrebare care a devenit putin retorica.
Eu zic doar atat: fereste-te de furia omului rabdator! Asadar, da-mi Doamne rabdare ca daca-mi dai furie, fac dezastru! :)))))
Am zis! :))
Ma gandeam la mine si la cum ma simt dupa un esec personal (da, divortul este un esec, din punctul meu de vedere), la schimbarile din viata mea si, in special, la cum sunt acum vs cea de acum un an jumate. Sunt ca pula, vreau sa va spun. :)) Si, cine citeste balariile mele, poate ma considera o frustrata nenorocita care nu reuseste sa-si mai puna ordine in viata nici dupa atata timp insa, va rog sa ma credeti (aici ma adresez celor care nu ma cunosc personal si se bazeaza doar pe presupuneri) sunt mai rabdatoare ca oricand dar, in acelasi timp, mai nemiloasa si mai vocala decat am fost eu vreodata. Da, pentru ca omul care inghite continuu rahat (si nu ma refer la faimosul turkish delight), ajunge sa se sature sau sa se simta full si atunci vomita. Acelasi rahat pe care l-a inghitit, mai devreme. Si, daca tot am spus ceva despre rabdare, haideti sa va spun ce inteleg eu prin asta.
Din punctul meu de vedere, rabdarea o ai daca ai un scop final (de genul unei recompense) sau esti nevoit sa rabzi, pur si simplu, pentru ca nu ai de ales (daca rabufnesti, naruiesti tot ce-ai cladit pana in acel moment si-atunci, rabzi). Exista oameni colerici, oameni care iau foc si nu se pot abtine sa nu aiba reactii instant (astia sunt oameni cu combustie spontana, cum ii numesc eu) si oameni calmi sau foarte calmi (ori plante decorative fara urma de viata reala in acestia, cum, tot eu, indraznesc sa-i cataloghez). Nu stiu cum e mai bine, din ce categorie e mai in regula sa faci parte, sincera sa fiu... Stiu ca eu ma umplu de bube daca nu vorbesc, nu cer socoteala, nu cer explicatii. Dupa ce le primesc, ma calmez si, poate si uit dar, in nici un caz nu iert. Faza cu minciuna ma exaspereaza cel mai tare. Ca atunci cand ma minti ca pe prosti desi, chiar nu-s tocmai cea mai proasta. Ma intreb, totusi, care este limita rabdarii, in cazul meu sau al oamenilor ca mine? Care mai pot fi reactiile atunci cand limita aceasta este atinsa? Da, poti arunca cu obiecte, poti sa lovesti, poti sa ai reactii impulsive sau sa spui lucruri urate, sa injuri sau sa-ti bagi pula...habar n-am. Nu, nu ii bag in aceasta poveste pe aia care scot pistolul si-i fut un glonte-ntre ochii partenerului :)) Eu incerc sa ma analizez pe mine, oarecum. (stiu, ar fi mai simplu sa merg la un psiholog haha!)
Clar am si eu o limita si nu inteleg de ce am atat de multa rabdare, acum?! O fi de nevoie? Recompensa nu astept, ce-i drept. Nu sunt happy, nu sunt nici macar multumita, cer socoteala, fac galagie, cer explicatii, sunt mintita, nu sunt apreciata, plang de frustrare, ma lovesc de un zid, azi sunt cazuta-maine nu mai sunt cazuta si tot asa... s-apoi, cel mai grav e ca, in sinea mea, stiu ca nu o sa fie niciodata mai bine si, cu toate astea, tot mai am rabdare?! si, cam, cata, ma-ntreb si io?!
Dragostea ia multe forme. Ca pantofii noi care, in timp, capata forma piciorului celui care ii incalta pentru prima si, poate, pentru ultima oara. Eu iubesc cu putere, lupt pentru a-l pastra langa mine dar, in viata asta, am si renuntat poate prea repede ...na, de la caz la caz. Speranta ca o sa fie mai bine te ambitioneaza sa lupti dar, atunci cand realizezi ca lupti doar tu, mai bine lasa-l sa se duca. Cu toata tristetea ce va sa vie (cum spun ăi batrani de pe la mine de pe la tara - adica, d-aci, din Colentina) si cu toata durerea pe care o cunosti, lasa-l... Rabdarea chiar are o limita. Daca n-a inteles ca limita ta a fost cu mult depasita, du-te mai repede... Poate omu' are treaba si tu stai agatata de el ca d'un cactus. El te-nteapa, tu, nimic! Poate ca rabdarea ta e canalizata incorect catre cine nu o merita, te-ai gandit? Ia incearca sa te detasezi putin, inarmeaza-te cu rabdare si vezi ce-o sa iasa pentru ca, orice e mai bine decat sa te simti ignorata, neapreciata si nici macar iubita, nu? Ia lasa-l pe altul sa te aprecieze asa cum boul tau de-acasa nu stie s-o faca! Asteptarea asta, in zadar, a unei schimbari in bine a relatiei nu duce niciunde, dupa parerea mea. Duce, insa, la dezamagiri crunte si la deznadejde totala. Cam cate sanse crezi ca mai poti acorda ca, tot vorbeam de limita rabdarii?! Inca mai caut sa-mi dau un raspuns la aceasta intrebare care a devenit putin retorica.
Eu zic doar atat: fereste-te de furia omului rabdator! Asadar, da-mi Doamne rabdare ca daca-mi dai furie, fac dezastru! :)))))
Am zis! :))
5 comentarii:
Scrii frumos, ai tolba de cuvinte la tine. De fapt, e un mic rucsac ;-) cu privire la asteptare si rabdare, spune-le celor din jur ceea ce iti doresti, ce asteptari ai de la ei. Nu astepta sa treaca timpul, s-ar putea sa fie mai greu mai tarziu. Fii asertiva si nu ezita sa il pocnesti (la figurat) daca e nesimtit. Be happy
:) Multumesc!
Intotdeauna spun ceea ce imi vine sa spun si cer (celor carora cred eu ca sunt indreptatita sa le cer) lucruri. Dar nu ma mai asculta nimeni, in ultima vreme. Cred ca mi-am pierdut din forta... In fine. Timpul trece pentru toata lumea la fel. Desigur, pentru unii trece cu folos, pentru altii doar trece. De aceea cer, de aceea nu mai am rabdare, de aceea am gura mare, de aceea imi pasa de una, de alta... Daca timpul doar trece, e degeaba :(
:)
Exista o anumita rezonanta a sunetului care poate sparge chiar si un pahar. Poate ceilalti sunt pe alte frecvente ;-). Nu iti ajusta tu frecventa, cauta-l pe cel cu care rezonezi perfect. May the force be with you ;-)
Am mai citit o data ce ai scris. Sa stii ca divortul nu este un esec. Ar fi fost un esec daca ai fi continuat facand in continuare compromisuri. Doar un om puternic poate spune stop joc
Nu stiu nene, mie sa-mi spui care Alex esti! :))
Trimiteți un comentariu