Despre ce se intampla cu adevarat intr-o relatie.

Citesc articole siropoase, de-a dreptul gretoase si mai ales mincinoase despre relatii. Relatia inseamna munca si efort unanim si continuu. Nu floricele, nu inele, posetute, vacante pe yahturi, macarons, ifose si botic ca, deh... hai sa ne pisicim ca ne iubeste si mai mult iar eu arat atat de bine cand fac botiq si dau ochii peste cap, uuuh! Daca esti lenes, superficial si nepregatit, nu te bagi. E simplu.

Am sa mentionez cateva lucruri care sunt cat se poate de reale si de care ai sa te lovesti intr-o relatie. Asadar:

• Love means fear. Te va apuca spaima atunci cand ai sa realizezi ca iubesti cu adevarat. Cu cat iubirea este mai profunda, cu atat teama este mai mare. De multe ori aceasta teama iti poate induce stari confuze. Esti oarecum ambivalent, bipolar, irascibil, nebun.
• Intr-o relatie, vei avea momente in care vei simti ca nu-l placi atat de mult pe cat credeai. Atractia poate si ea sa dispara si sa apara cand si cand. Te va plictisi sau te va sufoca prezenta celui iubit. Il/o vei vrea in alta parte decat langa tine si nici nu-ti va lipsi, in acel moment. Parca azi il iubesti, maine nu il mai iubesti.
• Esti cand OFF cand ON. Nu vei avea in fiecare zi chef se sex... Stiu ca la inceput ai sa crezi ca nu te poti satura de sex dar, surpriza! De multe ori, chiar si viata sexuala iti va pune probleme. E si aici un challenge la care trebuie sa stiti sa faceti fata. Nu intru in detalii dar sunt chestii pe care el le face si tu nu esti ok cu ele sau, tu ai anumite preferinte cu care el nu se simte confortabil si viceversa. Just talk! Always!!
• Diferentele dintre voi sunt absolut colosale, de neimaginat si de neconceput. Senzatia ta este ca relatia este imposibila, ca nu veti putea ajunge niciunde. Bull shit! Munciti, vorbiti nonstop, faceti compromisuri.
• Vei avea ganduri dubioase. Si le vei avea atunci cand nu mai sunteti pe aceeasi lungime de unda. Te gandesti sa pleci, sa pui punct relatiei, sa crezi ca vrei pe altcineva ca e mai bun, mai frumos, mai blond, mai potent etc. Cand ajungi in acest punct, gandeste-te bine si fa un check la sentimente. Mai exista sau nu iubire? Daca iubesti in continuare dar esti confuz/a, inseamna ca simti teama ca nu o sa fie bine, ca nu esti suficient de puternic, ca nu mai ai variante. Ba ai... Always! Again, talk!
• Gelozia. Brrr... E urata dar este generata tot de voi. Cand increderea este distrusa, cu greu o poti recapata. Eu cred ca atunci cand nu exista gelozie, nu exista nici iubire adevarata. Iar daca ai fost gelos iar acum nu mai esti, poate e pentru ca nu iti mai pasa...
• Desi esti intr-o relatie te simti singur/a pentru ca prezenta perechii tale este minima si nu mai aveti activitati in comun. Si incepi sa-ti faci rau singur/a pentru ca vezi relatiile idilice alor celorlalti. O poza pe facebook cu Gigel si Vasilica pupandu-se intr-o gondola in Venetia, un mare buchet de flori primit de la iubit de colega nesuferita de la birou, inelul de logodna al surorii tale. Uh... Toti se iubesc si se apreciaza unul pe celalalt doar tu si cu al tau sunteti varza. Daca pentru tine micile surprize inseamna ca va reconectati sau macar iti dau sentimentul ca nu te-a uitat sub pres, spune-i (desi, ar fi trebuit sa stie lucrurile astea pana acum, nu?)
• Certurile in cuplu sunt cu flacari! Cu cat iubirea e mai puternica, cu atat si strigatele sunt mai high. Sunt inevitabile. Eh, in momentele de genul asta, trebuie sa fiti pregatiti pentru rautati spuse atat de o parte cat si de cealalta. Veti reusi sa scoateti pe gura cele mai nasoale lucruri, veti dori sa-l vedeti pe celalalt (poate chiar si) umilit, redus la tacere, spasit, ingenuncheat. Dupa ce furia trece, regretele sunt mai dureroase ca oricand. :(( E pacat!
• Nu veti fi siguri ca vreti sa va casatoriti desi relatia voastra e de cand lumea si pamantul si toata lumea se asteapta sa dati vestea cea mare. Insa, daca ea/el isi doreste casatoria dar tu nu, exista o problema, pe undeva, iar problema survine tot din pricina lipsei de comunicare dintre voi. Trebuia sa va fi comunicat din timp pozitia iar daca aceasta s-a schimbat peste noapte sau relativ recent, dupa 7 ani de relatie, fii sincer si spune-i, cu adevarat, despre ce este vorba.
• Daca sunteti deja casatoriti, veti avea multe momente de impas. Nu! Varianta cea mai la indemana nu este divortul, neaparat... Dar este natural ca aceste momente sa apara. Daca mai aveti si copii, trebuie sa intelegeti si sa acceptati ca acei copii va vor da peste cap rutina. Hey! Aveti rabdare si bucurati-va impreuna de perioada asta. Sunteti parinti iar cei mici vor avea nevoie de voi veseli nu acriti si irascibili. 
• Va exista o presiune pe tine, cap de familie, ce esti! Dragi barbati, purtatori de oua, nu mai comentati cand femeia va cere ajutorul in cresterea copiilor. Daca voi credeti ca, dupa o zi cu copilul, s-a plictisit de atata stat si e odihnita, ei bine, NU E! Scoate si tu copilul in parc o ora. Poate are si ea nevoie de o baie in spuma sau de o noua tunsoare!! Colaborati.
• In relatii stabile, puternice, cu tot ce trebuie, nu este loc de mandrie sau orgolii ori de lipsa respectului. Nu uita ca a-ti accepta greselile si a-ti cere scuze este necesar, chiar obligatoriu. Sa-i spui sau sa-i arati ca iubesti si esti dedicat relatiei e mare lucru. Totul sta in efortul pe care esti dispuns sa il depui.

In fine, sunt multe dar ma opresc, nu inainte de a-ti spune de ce ai mai vrea sa fi intr-o relatie daca acest lucru se dovedeste a fi atat de greu si necesita atat de multa munca? De ce sa nu alegi tu comoditatea unui statut de single? Iti spun eu de ce :))) Intr-o relatie sanatoasa incepi sa te descoperi si sa te definesti. Inveti o gramada de lucruri care te vor forma. Inveti ce este aceea toleranta, rabdare, incredere, compasiune, inveti despre iubire, pana la urma. Nu cred ca poti fi la fel de fericit fiind singur, luand masa singur, uitandu-te singur la un film sau cumparandu-ti doar tie prajitura cea mai dulce din magazin.

Este extrem de importanta abordarea pe care o avem vis-a-vis de relatii. Eu incep sa cred ca acestea sunt cu adevarat niste privilegii pe care nu si le permit toti fraierii. Da, fraierii, frustratii si oamenii nesiguri trebuie sa ramana singuri pentru ca, sa ai pe cineva alaturi la bine si la greu, in tristete si in fericire, sa va vegheati unul altuia traseul, sa simtiti mandria pentru realizarile partenerului si sa aveti increderea si sustinerea acestuia sunt lucruri care trebuiesc pretuite si nu luate ca atare.

Fricile mele

Mi-e frica de multe lucruri dar, sumarizat, cel mai tare imi este frica de viitor si de singuratate.

Inainte imi era teama sa nu supar pe nimeni, sa nu-mi dezamagesc parintii sau apropiatii.
Cred ca, momentan nu mi-e frica de moarte insa o constientizez si-mi dau seama cat suntem de fragili. In plus, moartea e o nasparlie... Vine atunci cand nu te astepti si niciodata atunci cand ti-o doresti. Dar, hai sa nu mai vorbesc despre moarte ca o sa credeti ca-s mult mai cazuta decat sunt de fapt.

Mi-e frica de gandaci, mi-e frica de metrou (ca sa fiu clara: mi-e tare frica sa nu fiu martora vreunui suicid si stau intotdeauna muuult in spatele liniei de siguranta, de teama sa nu ma impinga vreun labil psihic), mi-e putin frica de fulgere si de curentul electric. Mi-e frica de boli incurabile, de calamitati naturale - de inevitabil, in general.
Ca idee, in fiecare an am 2 cosmaruri care se repeta fara nici o exceptie:
1) valul ucigas, tzunami style (eu nu stiu sa inot si mi-e frica RAU de tot de apa)
2) ora de mate "treci la loc, 4!" (sunt praf la materiile care n-au nimic in comun cu latura mea umanista)
si, as mai mentiona un al treilea cosmar care nu se repeta an de an dar este prezent si greu de ignorat:
asadar,
3) insects crawling under my skin or gettin' into my ear!!! horror style (am vazut un film in care niste rame sinistre intrau pe sub pielea unei gagici si am crezut ca lesin, pe loc)

N-as vrea sa cred in ceea ce se spune, si anume ca, "De ceea ce ti-e frica, nu scapi!" altfel n-as fi in siguranta niciunde, nu?

Post fara nici un fel de edit (daca il recitesc, sunt sanse sa ma razgandesc si sa il sterg)

Acesta este un blog al furiei, m-am prins.
Aproape ca, doar la asta se rezuma, saracul...la nervi, frustrare si nemultumire. Nici urma a fetei vesele de acum cativa ani. Long story short: cand ceva incepe sa scartaie, nu mai incerca sa repari, sa ungi cu ulei, ca poate mai merge o vreme ci, mai bine arunca, da foc sau ingroapa - pe-asta o puteti lua chiar si la propriu, daca vreti.
Am spus de prea putine ori NU si de prea multe ori DA. Mi-am inghitit de prea multe ori cuvintele, punand de prea multe ori fericirea celorlalti inantea fericirii mele. Am renuntat la prea multe placeri ale mele pentru placerile altora. Credeam ca, a fi bun, docil si supus este menirea mea suprema. Mi-era teama ca daca incep sa spun nu, sa ma impotrivesc, sa-mi strig nemultumirile sau sa-i trag pe ceilalti de maneca atunci cand greseau fata de mine, voi ajunge sa-mi pierd prietenii sau sa nu mai plac nimanui. E gresit sa traiesti pentru altii si sa crezi ca le esti mult mai utila lor decat iti esti tie.
Azi spun nu poate prea des, ma cert cu oricine sare calul, nu mai accept cu aceeasi usurinta jumatati de masura si nici nu mai fac lucruri de fatada, doar din obligatie sau din vreo datorie inventata. Imi sunt datoare mie sa traiesc asa cum consider. Inca ma mai intreb daca tot ceea ce mi se intampla va duce la ceva bun, intr-un final. Eu va spun sincer ca sunt obosita... Insa, trebuie sa reunosc ca azi ma simt singura. Sper sa nu se supere nimeni pe mine pentru afirmatia asta dar o simt cu adevarat... Imi spunea cineva, chiar ieri, ca sunt nebunatica, plina de viata si ca oamenii nu se mai satura sa ma vada razand si povestind despre tampeniile mele. Atunci m-am intristat complet si am realizat ce fac, de fapt... Induc in eroare dand senzatia ca sunt ok, ca totul este in regula si ca am luat decizia de a ma pune pe mine pe primul plan. Lucrez la asta, ce-i drept dar tot ma simt abandonata si fara forta... E doar vina mea pentru ca nu-mi recunosc propriile esecuri si, fac asta doar din pricina ambitiei si a felului meu de a fi. Vreau sa fiu invingatoare, nu vreau sa pic de sus. Eu nu am voie sa am probleme, sa fiu trista sau posomorata... Cum as putea sa fac sa ascund tristetea? Logic: zambind. Stiti, poate ar fi bine sa nu mai ascund nimic. De ce sa ascund, pana la urma? Am dreptul la asta, nu? E vorba de felul in care simt totul. Eu sunt o ciudatenie a naturii umane... La mine totul este de 10 ori mai aprins, mai in forta, mai aprig si mai cu patos decat la oamenii obisnuiti. Nu stiu de ce. Dar nu este o fericire, va jur! Simt ca incerc sa indes un copac imens pe gaura cheii... Simt ca doar daca strabat orasul dintr-un colt in altul, pe jos, pot uita toate episoadele triste pe care le-am avut. Simt ca doar daca plang pana mi se umfla fata si ochii ma curat si doar daca mananc cate 4 Kinder, 3 Lion, 2 Bounty si 1 Twix, in fiecare zi, o sa fiu din nou fericita. Nu-i asa ca sunt o nebuna? Stiu...
Am tacut suficient. Am ascuns prea multe. Am suferit si m-am agitat prea mult si prea in zadar, pana la urma. Stiu ca doar eu ma pot scoate din cacat si-mi asum totul. Dar, daca ma apuc sa recladesc, asa cum am mai facut-o in trecut, si mi-o fur din nou? E trist sa stii ca iesi din viata celui iubit, ca i-ai servit lectii de viata pe tava - lectii care ii vor fi de folos, la un moment dat, sunt sigura, ca i-ai zambit si i te-ai daruit cu totul si din toata inima doar lui si numai lui, ca, acum, desi stii ca, cu totii avem de plecat, la un moment dat, pe un alt drum, drumul meu nu mai este comun cu al lui. Ma astept ca acest lucru sa fie unul bun si sa imi pot lua la revedere de la mine, cea de acum. Si, poate, la un moment dat, cineva bun ma va lua pe drumul lui, sa mergem impreuna oriunde ne vor duce picioarele :)
Inchei asa, cu fraza de mai sus pentru ca o gasesc maxim (pentru cat pot eu acum) de pozitiva si alta mai buna de atat nu o sa pot genera in acest moment.
Mi s-a promis ca o sa fie bine...
Astept.

Intalniri de vis

Daca iti doresti o relatie sanatoasa, normala cu tot ce trebuie, crede-ma, este timpul sa renunti la ideea ca Fat cel Frumos iti va pica din laptop, in poala. Adica, nu-i suficient sa-ti faci un profil online de vis (mincinos, de cele mai multe ori) si sa dai add sau accept unora care, din poze, ti se par destepti si sensibili. Iesi, dracu’ din casa, atinge, miroase, simte cacaturi. (nu o luati ad literam!) Nu? Ti-o fi frica de acele bad dates peste care o sa dai? Asta este, pana la Fat cel exagerat de Frumos vei mai saruta si broaste. Si mai lasa-te de texte precum “…ah, aia buni sunt deja luati” Ei, na!? Ale dracu’ nasoale, au luat toti barbatii de pe piata si am ramas io fara mascul, nu? Norocoasele naibii! Da, am gandit si eu asa. De ce sa mint? Dar care-i faza, de fapt? Iti spun eu: tu il astepti pe Minunat si doar pe Minunat si, intre timp te multumesti cu o cina gratis (ca doar nu-ti platesti singura iesirea, corect?), un film, un cocktail prin vreun loc mai dragut, poate si putin sex, doar putin, atat cat sa iti indeparteze panza de paianjen si liliecii de pe-acolo. Asa-i? Da-le, bai, o sansa si celorlalti! Daca nu e blond, inalt si parfumat nu e bun? Tu ai date-uri cu persoane nepotrivite si ii ignori pe ceilalti doar pentru ca nu-s genul tau? Pe bune?! Inseamna ca mai vrei o pisica (pe langa cele 3 pe care deja le ai). Ai sa ajungi sa accepti intalniri cu niste obositi, anosti si vei fi depasita de situatie. Sau esti d’aia care mai faci cate un compromis si accepti intr-un final o intalnire cu unu’ doar pentru ca Ala-la-care-visezi-noaptea-si-uzi-cearsaful ti-a dat drop in ultima secunda? Esti de kko, atunci. Dar macar iesi din casa… Ah, si...inca ceva: daca tu si Fat cel Frumos stati pe net si va tot dati mesaje, poze, cacaturi d'astea... o s-o sugi, la final. Esti doar de umplutura daca nu te si invita in oras. Des. Din ce in ce mai des.

Like / Not Like

Nu de putine ori mi se atrage atentia cum ca sunt interesata de probleme cu care nu am nici o tangenta si care nu ar trebui sa ma intereseze catusi de putin. Am stat putin pe ganduri la aceasta atentionare si m-am intrebat de ce fac asta? Ma consider o persoana toleranta. Pana la un anumit punct. Ca sa fie cat mai limpede, urasc femeile usoare, in general, alea foarte proaste dar mandre, in acelasi timp, infatuatele, alea care citesc cate un articol despre cum femeile destepte/puternice si independente nu sunt intr-o relatie si au senzatia ca articolul este scris fix pentru ele (toate uratele se cred zeite si se regasesc in astfel de scrieri cretine) si mai urasc oamenii care inseala, mint, te prostesc in fata. De asemenea, nu as vrea sa am un iubit care se penseaza excesiv, se epileaza pe tot corpul si crede ca starneste orice femeie prin look-ul acesta dubios.

Ok si, cum ar trebui sa fie, dupa parerea mea, o persoana pe care sa o plac? Ca idee, nu plac pe nimeni de la prima vedere si-s foarte atenta atunci cand cineva nou imi este prezentat. Despre femei, daca esti genul ala care crede ca daca se imbraca provocator ceilalti o vor lua in serios, imi pare rau pentru tine… as prefera sa nu te vad mai aproape de 75m. Daca nu esti capabila sa transmiti si altceva decat faptul ca esti libertina, nici nu vreau sa stau prin preajma ta, sincera sa fiu. Si ma enerveaza aia care balesc pe langa fetele astea. Dar, de obicei, aia care fac asta, sunt de aceeasi teapa, normal.

Da, imi plac femeile care se impun, care atrag si fara sa aiba o fusta scurta si o pereche de sani imensi, stransi intr-un sutien chinuit, acelea care sunt capabile sa vorbeasca vorbe si nu sa mormaie nimicuri ce nu intereseaza, oricum, pe nimeni. Apoi, imi mai plac barbatii demni, increzatori dar nu intruzivi, aceia care aleg sa mearga pe mana sinceritatii pentru ca se cunosc suficient de bine si stiu care le sunt limitele. Langa astfel de oameni ma simt bine.

Inca nu stiu de ce ma afecteaza actiunile oamenilor astora mici si neimportanti. Ma enervez aiurea desi stiu ca nu pot sa schimb lucrurile sau oamenii.

Da, trebuie sa existe si femeile libertine pentru barbatii limitati pe care cele care au stima de sine ii refuza constant, corect?
Corect!

Fericirea = ?

Da, vreau sa fiu fericita. Cine n-ar vrea, la urma urmei? Eu m-am tot gandit de ce nu sunt happy? Ce-mi lipseste? Cum faceam de eram fericita, inainte? Apoi m-am gandit: bai, dar, cand cacat ai fost tu ultima oara fericita?! Jur ca nu pot sa-mi dau un raspuns.
Ok, deci, sunt suficient de pozitiva (in general) am o voiosie iesita din comun, aproape iti pare ca sunt suspecta de ADHD, rad mai mult decat oricine, oricand, aproape... Mai am si o urma de incredere, deci, ce-mi lipseste ca sa fiu fericita?
In copilarie eram fericita? Da, eram. Singura mea problema era ca venea ora mesei si nu suportam mancarea... Si mai aveam problema cu scoala. Nu mi-a placut pana la facultate, daca va vine sa credeti :)) Si chiar nu spun asta de dragul naratiunii. Deci, ce faceam atunci si nu mai fac acum? O fi vorba de griji, de problemele aferente maturitatii, de responsabilitati? Dar fericirea, ce este, ea, pana la urma? Dupa toate intrebarile astea, am tras o concluzie: eu cred ca fericirea este posibila doar in lipsa fricii. Fericirea nu iti este data nici de catre cineva, nici nu este generata de bunuri materiale si nici de statut. Poti fi ok si singur. Nu neaparat si fericit, insa, daca nu dai voie fricii sa se instaleze, ai toate sansele sa cunosti partea asta a starii de bine, a multumirii de sine. Acolo vreau si eu sa ajung. Ti-e frica sa-ti asumi riscuri? Vei ramane pe loc, poate sarac, poate trist, depinde cum te gaseste in acel moment, frica. E corect ce spun? Ti-e frica sa nu-ti pierzi casa, masina, nevasta, copilul... Esti apasat de toate fricile astea si evident ca nu poti sa te mai bucuri nici macar de lucrurile marunte, banale... Oribil, nu? :(

In fine, nu stiu ce-am vrut cu postul asta :)

Fufele vor atentie, femeile vor respect

Asa am auzit eu, la un moment dat.
Tu nu ai cum sa crezi in treaba asta pentru ca tu ai ales s-o arzi dubios, prin cluburi, permanent cu o tigareta intre degete, 'necandu-te in shot-uri. Intr-o ora esti blana, esti cazuta prin wc, ametita pulbere dar te lauzi ca te doresc barbatii, ca esti cautata. Daaa, iti place clubareala si-ti plac agatamintele astea de nu mai poti! Da', chiar nu vrei si tu mai mult decat atentia de moment a barbatilor? Vorbesc de acea atentie care se datoreaza unui interes specific, de durata scurta, adica fix pana te baga-n acelasi wc cat sa ti-o traga? Ai avut multi, esti mandra de tine dar pentru a-i si pastra iti trebuie mai mult decat un decolteu bine pus in evidenta, si-o rochitica mulata pe bucutele nerusinate plus o tigareta intre degete si shot-ul de rigoare. Te pacalesti singura daca crezi ca un barbat adevarat si-ar dori mai mult decat sex de la una care pute nonstop a tutun si alcool. Dar tu, probabil ca, nici nu ai o problema cu asta... Pana cand, insa? Te-ai intrebat vreodata cati dintre barbatii astia isi doresc sa iti atinga si sufletul nu doar corpul? Cati dintre acestia te saruta pe frunte si-ti soptesc un buna dimineata cu zambetul pe buze? Cati vor sa ramana cu tine pentru ca esti sexy in tricoul pe care ti l-au imprumutat c-o seara in urma? Ai sa-ti dai seama ca iti vei dori un barbat cu un viitor frumos insa un barbat adevarat isi va dori un viitor alaturi de o femeie cu un trecut frumos.