Once you care, you're fucked :(

Am titlul postarii dar nu stiu, sincer, cum sau ce vreau sa astern pe hartia asta virtuala...
Imi place sa scriu. Nu o mai fac... inainte ma calma, intr-o oarecare masura. Nu scriu decat ca sa ma ajut. Ca si in cazul de fata, spre exemplu. Scriu, sterg... iar scriu, iar sterg... In fine.

Sunt trista si dezamagita, asa cum n-am mai fost de mult. Obosita si ranita. Cine ma cunoaste stie ca am un orgoliu si o stima de sine pe care ceilalti, cu greu o pot trece cu vederea. Aveam, mai bine zis. Acum stau prost cu ambele. Mi se trage de la dezamagire. Scriu asta si zambesc. Amar. Am asteptari mari de la oamenii pe care ii vreau langa mine. Aici gresesc eu si toti cei care isi proiecteaza nevoile pe ceilalti sau care ofera si asteapta sa primeasca. Desi stiu ca este gresit, nimeni nu o sa poata sa ma schimbe, din pacate. De ce? Pentru ca stiu sigur, deja, ca nu s-a nascut inca omul care sa fie atat de into me incat sa isi dea seama care sunt butoanele pe care trebuie sau pe care NU trebuie sa le apese cand ma are prin preajma si vrea sa ma pastreze. Nici macar eu nu sunt foarte sigura ce are omul ala de facut. Stiu doar ca am nevoie de atentie si de iubire. Cer mult? De la cele doua pleaca si restul, nu stiu...sa zicem, incredere, sinceritate, respect, devotament, loialitate etc. Apoi, cred ca un om este pus langa un altul cu un scop precis dar necunoscut, as zice, eu. Poate pentru a invata impreuna sau unul de la celalalt, pentru ajutor reciproc in anumite momente ale vietii noastre, pentru a-ti aduce bucurie ori pentru a te ingropa definitiv. Acum un an, ajunsesem in punctul in care nu ma mai regaseam in absolut nimic. Nu imi mai placea nimic la mine, nimic din jur nu ma mai bucura atat de tare ca inainte, ma indepartasem de prieteni, nu voiam sa vad pe nimeni decat dupa ce plangeam doua zile la rand si printr-o minune realizam ca TREBUIE sa ies din casa si sa ma gandesc la altceva si doar asa o sunam pe Maria sa ii vad moaca si sa ii ascult rasul ala cretin care te facea sa uiti si de cea mai neagra zi din viata ta ori, imi cautam discutii luuungi si pline de inteligenta cu Corina pe care o iubesc cum imi iubesc o sora... Ele nu mi-au permis sa cad de tot desi nici macar nu stiau cat de mult ma ajuta. Le iubesc! Asadar, da, a fost cea mai neagra perioada din viata mea si multi nici macar nu au banuit ca am trecu prin asta. Mi-a fost mult mai greu decat va imaginati si stiu ca m-am tinut de mana cu depresia. Nu mai suportam nici un job - asa am schimbat in nici 2 ani vreo 4 job-uri, cred. Apoi m-am stabilizat din punctul asta de vedere dar continuam sa am episoade depresive si simteam ca trebuie sa plang ca sa ma linistesc. Faceam asta de cateva ori pe zi. Seara imi era cel mai greu cand intram in casa si ma simteam a nimanui. Plangeam ore in sir, uneori chiar toata noaptea, fara sa existe ceca care sa ma consoleze macar un picut... iar dimineata cand ma resimteam si nu puteam sa imi aplic sub nici o forma creionul dermatograf din cauza ochilor umflati ma busea iar plansul... Eram ingrozita ca ajung la birou si o sa se vada iar Anca - o alta fiinta pe care o ador si in care ma regasesc incredibil de mult - va urla iar la mine: Cristescuuu iar ai plans?! Da :( Si ma baricadam cate 15 minute in wc-ul companiei, ca sa-mi plang neputinta si incapacitatea de a depasi cacatul asta in care ma aflam... Asta mai fac si acum dar mult mai rar si nu imi ia mai mult de un pishu scurt :) Trag apa, suflu mucii si aia a fost. Dar asta nu inseamna ca sunt ok si stiu foarte bine. Poate sunt doar blazata. Mi-am mai furat-o inca o data de la cel pe care l-am iubit imediat... Regret multe... Psihologul. La mine povestea cu psihologul e ca am un blocaj vis-a-vis de acesta. Consider ca nu ma ajuta deloc, din pacate. Trebuie mai intai sa ma deschid complet ideii in sine si sa ii vad cu adevarat utilitatea. Problema este ca.... ei bine, atunci cand cei care te doboara vin unul dupa celalalt si, parca ai senzatia ca sunt cu totii aproape copy/paste unul dupa celalalt, fie ca vorbim despre comportament, stil de viata, idei, gafe, vorbe, dorinte, oricat de puternica am crezut eu ca sunt, ei bine, nu am avut nici o sansa. Va spun chiar eu de ce. PENTRU CA IMI PASA! Pentru ca eu am iubit, eu am lasat garda jos, eu am tinut la relatie, eu am facut mici compromisuri absolut necesare intr-o relatie sanatoasa. Daca tu nu poti sa schimbi nici 10% din ce stii ca e gresit la tine... nu ma iubesti, nu iti pasa, nu vrei relatia. Chestia asta ma frustreaza enorm. Tin foarte mult la transparenta. Urasc ascunzisurile si minciunelele inutile. Dar iar fac greseala de a ma proiecta pe mine asupra celuilalt... Nu ma invat minte, asta e clar :( Spune-mi de la inceput ca esti un golan! Nu imi spune ca vrei, ca poti, ca stii. Nu imi spune ce vreau sa aud pentru ca nu sunt tuta. Vad si eu ca faptele nu "se pupa" cu vorbele... De ce ai vrea sa minti cand poti fi sincer de la inceput? Cei care sunt mai implicati, oricum or sa sufere dar macar sa stie care-i pozitia voastra, astfel incat suferinta sa fie puternic diminuata... Asa este fair, nu credeti? Cei care mint sunt groaznici si nici o minciuna nu trece netaxata. Oricat de tarziu, minciuna se afla si adevarul iese la suprafata. E naspa cand asta se intampla atunci cand iti pasa si cand te astepti cel mai putin... atunci minciuna doare cel mai tare. Cine a cunoscut cu adevarat dezamagirea stie despre ce vorbesc... Sunt extrem de multe lucruri pe care nu le pot exprima chiar acum si imi pare rau pentru toti cei care trec prin astfel de perioade negre. Cu totii stim ca dupa nori se ascunde soarele, da. Dar pana iese soarele, cum facem cu durerea si cu milioanele de intrebari care ne macina? Cu frustrarea?
Va rog nu mai mintiti :( Fiti sincer tot timpul...

Dragostea este o decizie!

Te-ai intrebat vreodata daca tipul cu care iesi de ceva vreme este the right guy for you si cum poti sa stii asta cu adevarat? Mai intai de toate, eu nu cred ca exista the one. Daca crezi ca ai gasit pe cineva nemaipomenit, este de fapt pentru ca ai dat peste unul care este pregatit pentru o relatie cu tine. Totusi, eu cred ca sunt cateva chei de control pentru a afla daca el este cel care merita.

Asadar, raspunde-ti la aceste intrebari si vezi tu dupa aceea :)

1. Iti vine sa-l futi?
Intrebarea este fundamentala. De ce? Pentru ca ceea ce face diferenta intre o prietenie si o relatie este SEXUL. Adesea se zice ca, intr-o relatie, sexul conteaza 20% (asta daca sexul este de la bun la excelent) sau 80% daca sexul este de la prost la execrabil. Intre tine si el trebuie sa existe chimie din prima clipa. Sigur, sexul, foarte rar, este bun din prima. Sexul devine mai bun odata cu trecerea timpului, cand cei doi incep sa se cunoasca mai bine, insa e mai simplu sa alegi pe cineva cu care ai deja chimie pentru a merge la sigur si pentru ca lucrurile sa mearga mai repede.
2. Ii place sa schieze?
N-o luati ad literam, ok? Intrebarea se refera la pasiuni comune. Eu nu stiu sa inot. Daca el e maniac si nu se poate distra cu mine la mare, atunci... naspa. Iar daca mie imi place sa stau acasa si sa ma uit toata ziua la documentare iar el este un tip mega activ... am pus-o. Totusi, daca eu cred ca pot invata sa inot iar el crede ca documentarele ii pot starni interesul, atunci, da. Ideea este sa simtim ca, pentru celalalt, putem si vrem sa facem schimbari in felul nostru de a fi, in rutina noastra zilnica.
3. Are you a sapiosexual type?
Te stimuleaza, adica? Intelectual, vreau sa spun. Si, nu vorbesc despre un numar impresionant de cunostinte pe care le aduci in conversatii despre fizica cuantica sau teorii existentiale complexe cat daca iti face creierul sa ia foc datorita felului in care gandeste, felului in care pune problema sau a perspectivei pe care o are? Are genul de gandire complexa si intuitiva, logica, clara si deloc absurda? Simti ca te ajuta sa inveti, sa cresti, te schimba in bine, te face sa simti ca poti fi mai buna? Atunci lupta si pastreaza-l!
4. Il suporti?
Daca il suporti chiar si cand e nesuferit, de neinteles, irascibil, prost si increzut, atunci sa stii ca merita. Sunt momente in viata in care nu totul este roz. Nu tot timpul suntem apte sa ii satisfacem toate dorintele, cum nici ei nu au tot timpul rabdare cu noi. E normal. Dar daca te enerveaza chiar si la cel mai mic gest, e clar ca nu sunteti pregatiti insa, daca a dat de greu, este bolnav sau nu gaseste o solutie la o problema care ii da batai de cap iar tu nu esti capabila sa il sustii, sa ai grija de el sau sa gasiti o rezolvare impreuna, nu va mai incurcati unul pe celalalt. Felul in care ne comportam in cuplu atunci cand dam de greu, cand suntem irascibili, cand avem probleme, iti poate spune cum sunteti in relatie, cat sunteti de pregatiti sa o aveti, daca sunteti pregatiti sa o aveti, daca v-o doriti cu adevarat. Remember that!
5. Traiesti din amintiri?
Amintiri despre cum era la inceput, cat era el de dragut si cum iti aducea flori si-ti lua ciocolata, cat de tare ti-a facut inima sa-ti bata cand ai aflat ca vrea relatia cu tine si vrea familie si copii? Ca sa rezisti cu el esti nevoita sa scormonesti adanc in memorie si sa aduci in prezent trairi din trecut. Primul concediu impreuna, primul sarut, primul gest dragut etc, pentru ca doar asta te mai ajuta sa treci de inca o zi petrecuta alaturi de el? It's wrong! Calitatile de ieri nu mai sunt aceleasi cu cele de azi, cand nu mai reuseste altceva decat sa iti dovedeasca, prin gesturile lui, ca e egoist, nehotarat, ciufut si te minte cu zambetul pe buze? Ca sa functioneze, el trebuie sa indeplineasca doar 2 cacaturi simple: sa vrea si sa fie pregatit. Si, atentie...astea doua merg mana in mana. E imposibil sa vrea daca nu este pregatit.

Si, ca sa inchei, cineva ma intreba daca stiu doar sa ma cert pe tema femeilor usoare care primesc validari de la barbatii nostri, eu considerand ca acest lucru este total gresit iar fufele nu fac altceva decat sa perpetueze succesul pe care deja il au printre toti labarii astia tristi care, la randul lor cred ca tarfele ii fac sa para mai barbati decat sunt (sau poate nici macar nu sunt, la urma urmei) sau stiu si eu sa sustin o altfel de conversatie despre Nietzsche, spre exemplu - Doamne-ajuta, sper ca am scris corect acest nume imposibil! - pe care il aduc acum in discutie cu un scop exact. El a spus ca in dragoste exista nebunie dar pentru orice nebunie exista si un motiv (sau asa ceva... ma iertati daca am redat gresit. eu nu pot sa retin vorbe de duh)
Asadar, indiferent ce va spun prietenii, familia, apropiatii despre relatia voastra, voi doi sunteti singurii care stiti de ce sunteti impreuna si daca merita sa luptati pentru a fi impreuna. Cu toate astea, desi exista motive pentru care iubiti persoana respectiva, asta nu inseamna ca el este alesul sau aleasa.   Si cu asta am inchis subiectul ca ma doare capul si m-a epuizat tampenia asta :)

Deci, da, nene... DRAGOSTEA ESTE O DECIZIE iar daca celalalt decide sa nu te iubeasca, intreaba-te daca merita!!
Clar, NU, if you ask me... E nevoie de 2, totusi.

Despre unicorni si alte lucruri...

Se zice ca in viata ne este dat sa ne indragostim, cu adevarat, doar de 3 ori si ca trebuie sa avem parte de tot ceea ce vine odata cu aceste 3 iubiri, din diverse motive. De fapt, totul este o experienta care se lasa cu invataminte, fie ca vorbim despre o modalitate prin care ne cunoastem pe noi insine, ori aflam ca realitatea bate filmul…like, always! Since ever!
De prima noastra iubire avem parte, de obicei, in liceu. Vorbim despre un tip de iubire idilic, cumva. Sau, nu stiu…ne proiectam iubirea, in capul nostru, ireal de ideal, astfel incat sa fie flawless – desi, iubirea numa’ flawless nu e. E iubirea aia baloasa, cu fluturasi in stomac, si cu chiulit de la ore si stat in bratele lui, pe o banca, e cu un million de ifose, este epoca in care asteptarile noastre sunt nerealiste, cand totul se rezuma la ceea ce vor altii sa fim (prietenii, familia) si nu la ceea ce simtim noi sa fim. Viata noastra de adult abia se contureaza si, e cumva logic sa nu avem o directie foarte clara. Inca nu stim sa punem lucrurile in balanta, nu ne cunoastem pe noi insine suficient, inca nu stim muuulte lucruri dar, atunci cand relatie se sfarseste, suferinta aceea cu care ne confruntam pentru prima data ni se pare ca e capat de linie. Wow, it’s like dooms day! Offf, offf…
A doua noastra mare iubire este iubirea aia in care mai si muncim. Aici lucrurile capata o anumita greutate pentru ca aceasta este perioada in care invatam despre noi, despre cine suntem, cum suntem si mai ales despre ce vrem si ce ne trebuie ca sa iubim. Oh, acum aflam ce inseamna sa suferi in dragoste, pentru ca esti mintit, manipulat, inselat - acum totul doare mult mai tare pentru ca te intalnesti cu dezamagirea. Tra-ge-di-e, curata! Etapa asta, din nefericire, este pe modul repeat. Esti intr-un fel de cerc: relatia se termina, incepem alta, credem noi ca lucrurile vor sta altfel de data asta, ca alegerile noastre sunt, acum, mai bune, ca ne-am invatat lectia si ca ne cunoastem suficient de bine nevoile astfel incat sa nu repetam greseli din trecut, etc, etc. De fiecare data, dar, DE FIECARE DATA, nu stiu cum se face, insa totul se termina mai rau decat inainte… Vorbim despre un rollercoaster emotional, cand viata ta sentimentala este cand sus, cand jos. Acum faci lucruri nesanatoase intr-o relatie pe care ti-o doresti sanatoasa pentru ca asteptarile tale sunt imense… Atentie! Se lasa cu inimi cu adevarat frante si, din pacate, caderea va fi zgomotoasa. Asadar, a lot of drama, here! E trist pentru ca incercarea ta disperata de a mentine aceasta relatie, devine scopul tau suprem iar acest lucru NU trebuie sa te domine, crede-ma! Da, iti doresti cu toata fiinta ta ca aceasta iubire sa fie ceea ce trebuie, sa te implineasca, sa te faca mai bun, mai frumos, mai destept. Se intampla, fix, invers, din pacate… Si uite asa iti iei 3 pisici si 2 catei ca sa-ti bucure viata si sa-ti aline tristetea si singuratatea.
Daaar, surpriza emisiunii: stai sa vezi cand dai peste iubirea aia care te ia prin surprindere! E iubirea aceea la care nu te mai astepti, care te ia pe sus, pe care, aproape ca nici nu ti-o mai doresti tocmai pentru ca nu mai crezi in ea. E ca si cand ai dat peste un unicorn! Sau peste o fiinta mitologica despre a carei existenta doar ai auzit din carti sau din filmele americane insa nu ai sperat sa o si intalnesti vreodata. Daaa, si la inceput, totul e wrong as shit pentru ca iti distruge orice reminiscenta despre cum era cand stiai sa iubesti sau cand aveai parte de iubire. Nimic nu este cum sperai sau cum ai fi gandit ca ar putea fi. Si te trezesti treptat. Deja este tarziu pentru ca te-a lovit in plin si nu mai stii ce ti se intampla, nu mai ai controlul. Ti-a picat in poala, pur si simplu. Si te uiti ca boul si razi ca tampitul pentru ca este acolo si a venit pe nepusa masa, fara sa trebuiasca sa faci nimic. Nu tu lupta, nu tu chinuiala, nu tu orgolii sau demonstratii de doi lei… absolut nimic planuit. Esti praf! Te minunezi cat esti de prins in relatia asta si nu ai explicatie pentru nimic din ceea ce vine. Si esti amortit si obosit si neincrezator dar simti ca exista o conexiune incredibila intre voi. Da, ok... ceea ce simti este, poate, si putina teama. Prea se potrivesc toate, prea se aseaza lucrurile perfect desi nici unul nu are asteptari prea mari de la celalalt, nu exista nici cea mai mica presiune, nimeni nu trebuie sa se transforme in ceva ce nu este – totul vine natural, in ritmul neimpus de catre nimeni. Ne acceptam reciproc asa cum suntem in realitate, nu trebuie sa ne supunem regulilor sau viziunilor altora asupra “cum tre’ sa facem ca sa fie bine”. Tot ce trebuie e sa nu uitam ca intr-o relatie nu e indicat sa luam lucrurile de-a gata. Relatia se cladeste cu rabdare si pricepere iar cele doua vin dupa ce treci prin suficient de multe incercari (a se citi “relatii”) iar daca simti ca regula asta este facuta si pentru tine vei stii ce ai de facut.
Si-acum, chiar daca unii dintre noi credem ca am avut sau avem norocul sa traim si ultimul tip de dragoste descris de mine, nu toti ajungem acolo… I, myself, don't really know if I'm one of the lucky bitches, pentru ca, iata, in nici 6 luni voi avea 36 de ani. In acesti ani am trait ciclul din etapa 2, on...and on...and on. Nici nu stiu, poate inca sunt in aceasta etapa, habar n-am, sincera sa fiu. Intotdeauna speram sau credem ca am iesit din cerc dar niciodata nu stim asta pana cand nu trec anii peste relatia noastra si, ute asa, constatam ca lucrurile nu incep sa se degradeze, ba dimpotriva, chiar isi urmeaza cursul lin, si neasteptat de frumos. Eu ma bucur sa stiu ca inca sunt capabila sa iubesc ca si cand nu am trait niste lucruri cu adevarat urâțele in viata asta, lucruri de care muuuulti dintre voi nu vor avea parte (asa sa va ajute Centrul Vechi, Facebook, Tinder / Grinder – dupa caz, sau whatever other apps there are in this world, at this time, or later – AMIN!). Hey, dar asta nu inseamna ca nu mai am suflet, ca viata s-a scurs din mine sau ca nu mai am simtaminte. Din contra. Simt ca sunt pregatita sa ies dintr-o perioada neagra a vietii mele si am reusit sa fac asta, desigur, doar dupa ce mi-am luat un mega bocanc in stomac si un mare pumn in figura... Stiu ca NIMIC nu ni se intampla fara motiv. Toata viata noastra este deja scrisa, undeva... iar ceea ce trebuie sa ni se intample, ni se va intampla oricat de tare credem noi ca nu. Si acest lucru nu este neaparat ceva rau. Nu e ca si cand nu avem controlul lucrurilor – fiecare are liberul sau arbitru dar traseul este stabilit astfel incat sa invatam tot timpul cate ceva. Ok, am facut alegeri proaste... whatever... asa ne-am modelat, pana la urma. Eu vreau sa cred ca dupa atat de mult chin, tumult, durere, deznadejde, neputinta, insatisfactie, etc, unicornul ala o sa se opreasca intr-un cartier din sectorul 2 si, dintre toate tutele alea mai mult sau mai putin ciudățele de acolo, sa vina, fix, peste mine sa-mi spuna ca el vrea sa ramana. :)) Pai, sa ramana, zic! Ca, stii, daca eu nu ma consider cea mai norocoasa fiinta ever, bai, unicornule… poate esti tu norocosul care sa te pricopsesti cu mine, ha? Ce zici?